|
Descriere pe scurt: Găsiţi vinovaţi pentru distrugerea unităţii care îi găzduia, soldaţii sunt acuzaţi de incompetenţă şi daţi afară din serviciul militar. Urmăriţi destinele acestora în viaţa civilă.
Descriere detaliata: Singurul scop al soldaţilor din unitatea NATO a fost acela de a câştiga cât mai mulţi bani din diverse misiuni, mai mult sau mai puţin oficiale. Găsiţi vinovaţi pentru distrugerea unităţii care îi găzduia, soldaţii sunt acuzaţi de incompetenţă şi daţi afară din serviciul militar. Astfel, serialul va urmări destinele acestora în viaţa civilă, mediu complet nou pentru ei. Noutatea este dată şi de faptul că acţiunea serialului va fi împărţită în două poveşti distincte şi aparent fără legătură. Rămas şomer, Mârlanu (Toni Ionescu) nu poate accepta ideea că nu mai este soldat şi refuză să renunţe la uniforma militară. În cele din urmă ajunge să intre în mafie involuntar, fiind folosit în cele mai "murdare" activităţi, fără să realizeze implicaţiile. Chiorete (Bogdan Dumitrescu) se angajează în poliţie şi cu ajutorul abilităţilor sale paranormale, va reuşi să elucideze cele mai misterioase cazuri. Pupăză (Grig Chiroiu) se visează vedetă de televiziune şi, pentru a-şi realiza visul, pune la cale fel de fel de trăsnăi. Gogoaşe (Constantin Zamfirescu) semnează un contract fabulos cu o casă străină de producţie de filme pentru adulţi şi primeşte un avans cu care îşi cumpără o vilă prin credit ipotecar. Vandame (Cătălin Marin) îşi continuă relaţia cu Ema şi se mută împreună într-un apartament cu chirie. Se angajează ca bodyguardul şi şoferul unui personaj foarte influent, reuşind să câştige mulţi bani. Ema (Livia Taloi) se ocupă în contiunare de spionaj, dar pentru a rămâne sub acoperire se asociază cu Iuliana şi Desire şi deschid un cabinet psihologic. Rămasă văduvă, Iuliana (Iuliana Mărgărit) este în permanenţă în căutarea unui iubit. Datorită experienţei sale de viaţă, ea le sfătuieşte pe Ema şi Desire în problemele amoroase. Şi Desire (Desire Malonga) îşi caută iubirea, după despărţirea de Chiorete. Ea va fi generatorul de efervescenţă şi zăpăceală din grupul celor trei prietene. |
![]() |
|||
|
La multi ani, Ghita! |
La multi ani, Gelu! |
La multi ani, Georgi! |
|